Pinel consideră tulburările mintale drept consecință a unor tulburări fiziologice care necesită o terapie adecvată și - în 1801- publică un „Tratat medico-filozofic asupra alienării mintal” (Traité médico-philosophique sur l'aliénation mentale), în care propune o clasificare a bolilor psihice: Reforme asemănătoare întreprinde medicul italian Vincenzo Chiarugi, care - în 1788- asumă direcția spitalului "Bonifazio" din Florența și - în 1793 - publică lucrarea "Despre nebunie în general și în special" (Della Pazzia in Genere e in Specie), în care restituie alienatului mintal calitatea de bolnav.
Această mișcare a contribuit la „dezinstituționalizarea” psihiatriei, bolnavii psihic fiind în marea lor majoritate externați din spitale și integrați în comunitatea socială cu un tratament adecvat.
Introducerea medicamentelor neuroleptice și efectuarea studiilor catamnestice în a doua jumătate a secolului al XX-lea au dus la dispariția nihilismului terapeutic, în special în cazul schizofreniei.
Psihosidroamele organice și demențele aparțin în același timp neurologiei cât și psihiatriei, din motive practice bolnavii sunt internați în servicii de psihiatrie când tulburările psihice sunt pe primul plan sau apar brusc.
A doua perioadă (sfârșitul secolului al XVIII-lea până spre sfârșitul secolului al XIX-lea) Încă în secolul al XVII-lea, medicii încep să interpreteze alienarea mintală din punct de vedere medical și descriu tablouri clinice ale bolilor psihice.
