1773: Biserica a fost ridicată prin meșterii Nicula Ion a Neamțului și Horea, Vasile Nicula „Ursu”.
În aceași vreme a fost publicat și studiul lui Atanasie Popa dedicat aceleași biserici.
Din inițiativa sa, biserica a fost salvată în 1968, prin transferul ei în muzeul în aer liber din Cluj.
Horea însuși menționează în testamentul său că a fost dator cu 44 floreni lui „Nicula Ion a Neamțului, meșterul care a făcut biserica din Țăzeri”.
1968: Biserica a fost mutată și restaurată în Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca.
Inițiativa de a decora o construcție a fost întodeauna împărțită între nevoia ctitorului de frumos și arta meșterului.
Un rafinament tehnic specific numai bisericilor de bună calitate se poate observa între bârne, unde latul lemnului a fost scobit puțin pentru a crea o mai bună etanșeizare.
Trebuie remarcată totuși calitatea excelentă a lucrului în lemn, o trăsătură pe care nu toate bisericile de lemn din zonă o împart.
Planul a fost trasat, conform tradiției, dreptunghiular, cu absida altarului decroșată și poligonală.
Acesta a fost ridicat înainte de primul război mondial la inițiativa învățătoarei Maria Orian, fiica preotului Aurel Orian.
După aceste eforturi, biserica nu a mai lipsit din aproape nici un studiu, lucrare sau album mai important dedicată arhitecturii tradiționale din zonă și din țara noastră.
Înainte de a fi mutată biserica, peste tindă, la baza turnului, a existat un cor pentru tineri, deschis spre navă prin scoaterea unor bârne.
Elementul decorativ al cozii de vioară este neobișnuit, nemaifiind întâlnit atât de marcant la alte biserici de lemn din Sălaj sau de mai departe.
