De-a lungul timpurilor așezarea a cunoscut o varietate de nume: Nume dat așezării de către locuitorii satelor din jur: Nume dat locuitorilor satelor din jur de racoviceni : Nume dat racovicenilor de locuitorii satelor din jur: „scorțari” Ca și în alte domenii, mărturiile scrise despre viața bisericească a satului până în anul 1700 sunt încă nedescoperite, situație întâlnită și prin satele din jur .
Așezarea satului, la confluența a două zone etnografice distincte, Țara Oltului și Mărginimea Sibiului, și-a pus pecetea și asupra artei populare, deosebit de bogată atât în formă cât și în conținut.
Construcțiile gospodărești au evoluat de-a lungul timpului în funcție de evoluția meșteșugurilor de la case din lemn la cele din piatră și terminând cu cele din cărămidă de tip urban, ridicate începând cu jumătatea secolului al XX-lea.
Numele Racovița îl poartă peste 10 localități situate în diverse județe ale țării precum și numeroase pâraie, văi, foste moșii, păduri și terenuri , ca și o mânăstire din Belgrad și un sat din obștina Makreș aparținătoare de ținutul Vidinului.
Ce s-a pierdut prin vânzarea către avrigeni a muntelui „Racoviceanu” în 1914, s-a câștigat prin reforma agrară din 1921, iar ce s-a expropiat în 1937 pe seama Uzinelor „Mîrșa” , s-a compensat prin efectele Reformei agrare din 1945-1946.
Având o vechime de cca 600.000 î.d.H., descoperirea a permis specialiștilor să includă sudul Transilvaniei în aria pe care s-a petrecut procesul de antropogeneză de pe teritoriul României .
Parohia Racovița a ținut și ea astfel de matricole, cea mai veche mențiune despre ele datând din anul 1784 , în 1803 acestea fiind „purtate” în limba latină de către preotul Chiril Țopa .
